După scumpirea amenzilor, controlorii vor primi și armură metalică, să nu ia bătaie

După creşterea amenzii de la 100 la 500 de lei, primarul Gabriela Firea a anunțat că toți controlorii de pe STB (fosta RATB) să fie dotați cu armură metalică de cea mai bună calitate. În mod evident, se va căuta un furnizor cât mai scump, pentru că asta înseamnă oțel de calitate.

„Nu vă mai lăsați manipulați. Prețul armurilor nu-l va depăşi pe cel al autobuzelor noi. Dacă tot trăim ca în Evul Mediu, măcar să profităm de avantajele acestei epoci”, spune Primarul General al Capitalei.

Astfel, controlorii vor fi feriți de furia pasagerilor. Singurul dezavantaj al armurilor va fi greutatea, care nu le va mai permite să alerge după pasageri, dacă aceștia fug la prima stație. Conducerea STB promite însă o soluție şi pentru această problemă, cât mai curând, respectiv achiziționarea de cai de luptă de la o herghelie din Turcia.

Autor: Cristian Tămîrși


Articolele TNR merg cel mai bine c-o bere TNR alături. Comand-o, c-avem livrare gratuită în toată țara.

Scris de TNR
11 decembrie 2018 14:12

Alte articole

Vezi mai mult