E atât de cald la Brașov încât la tomberoane au apărut lei și girafe

Canicula face ravagii peste tot, inclusiv la Brașov unde temperaturile din ultima vreme au schimbat efectiv ecosistemul. Brașovenii care locuiesc în cartierele de pe lângă munți au descoperit că în ultima vreme vin la tomberon inclusiv girafele, nu doar urșii.

„M-am dus noaptea să duc gunoiul, așa cum facem noi de sute de ani și m-am trezit ciupit de ceafă. Când mă uit în spate, nimic, zic că o fi fost un țânțar. Dau să arunc gunoiul, iar ciupt de ceafă, mă uit în sus, ce crezi, o girafă venise la container cu puii. E ok, e pașnică, dacă nu o sperii”, a declarat un vecin din cartierul Răcădău.

Pe de altă parte salvamontiștii au fost chemați în această dimineață să salveze un turist care se cocoțase pe o girafă și nu mai putea să se dea jos. Autoritățile recomandă să nu hrănim girafele că astfel le învățăm să mănânce de acolo, nu din copacii acacia ce au crescut pe Tâmpa în locul brazilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
24 iulie 2022 09:56
Citește mai mult despre: girafe tomberon

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult