E vremea pozelor ce mor

De cîteva luni sînt doi editorialişti ale căror texte nu pot să le citesc. Nu, nu că sînt textele proaste. Ci pentru că rămîn de fiecare dată ca împietrit privindu-le pozele.

Rar, foarte rar, smulgîndu-mă din vrajă apucă să citesc titlul şi un rînd, două.

Prima poză îmi răscoleşte toate lecturile despre istoria celui de-al III-lea Reich (şi cel mai bun dintre ele). Orice pasionat al celui de-al II-lea Război Mondial are o admiraţie pentru Wehrmacht şi scorul de maidan pe care l-a dat Franţei în frunte cu Guderian, sau Mourinho de la Rin, cum i se spunea. Admiraţia asta era amestecată, mai ales în copilărie, cu teamă şi repulsie faţă de SS, faţă de cămăşile verzi, negre, maro, galbene cu picăţele şi zvastici. Aşadar e o emoţie amestecată care îmi revine de fiecare dată cînd văd fotografia lui Mihai Cosma.

Mihai Cosma pare un ofiţer din Wehrmacht fugit în Argentina, un gardian de la Mathausen, un medic prigonit.
Dacă are şi în paşaport o astfel de fotografie îi recomand să nu viziteze locurile sfinte.

A doua poză e mai haioasă (deşi eu mă distrez teribil şi la prima, dar subiectul e mai delicat).
Cred că Liviu Ioan Stoiciu a venit la Cotidianul odată cu Nistorescu. Ideea e că pare venit de pe Coasta de Azur, sau că a  fost uitat închis într-un aparat de bronzat pe undeva prin Tineretului cam toată vara.
Dar să nu ne repezim, să nu catalogăm aiurea. Mai degrabă pare a fi un moşuleţ bine îngrijit din cei pe care îi vezi în transmisiunile de Formula1 şi despre care Micky Alexandrescu spune grav că este “unul dintre noii investitori de la IndiaForce.” Pare a fi idolul fetelor care fac vînt cu umbrela unei roţi supraîncălzite. Unul cu o faţă ca asta numai dacă se uită mai mult de trei secunde la o tipă ca aia că a şi rămas însărcinată, iar peste cîteva zile, timp în care ea a şi născut, omul trebuie să verse cîteva milioane.

Gata, că nu e frumos să vorbim de urît oamenii.

 

poza-edit2

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Mihai
26 septembrie 2009 10:58
Citește mai mult despre: cotidianul editorial Evz

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult