Efectul noii accize. La piscină, pe lângă salvamar va fi şi un agent ANAF, în caz că înghiţi apă din greşeală

Când s-au gândit să pună acciză pe apă guvernanții iar nu s-au gândit la toate efectele. Iată de ce în cazul fiecărei legi serioase trebuie să existe o dezbatere publică înainte, cu toate persoanele implicate și afectate de decizie. Conform reglementărilor privind acciza la apă, acum orice salvamar va trebui să fie însoțit de un agent ANAF pentru a stabili dacă cel care urma să se înece a plătit statului pentru apa consumată.

„Sigur, această problemă ne ridică o serie de osbtacole, dar eu nu consider că acestea ar fi insurmontabile”, a declarat premierul Mihai Tudose. „Este suficient ca salvamarul să aibă în fișa postului și contabilitate primară precum și un curs de expert contabil și va calcula el câtă apă s-a băut. Apoi livrează aceste rapoarte fiscului, semnate pe propria răspundere”. În cazul în care consumatorul de apă a murit în urma excesului, suma datorată statului prin acciză se reține acestuia din ajutorul de înmormântare. 

Specialiștrii fiscali cred că nu se va ajunge, totuși, la o astfel de măsură, cel mai probabil urmând a fi stabilite o serie de grile de impozitare, astfel, pentru 0-1 litri de apă băută în bazin se plătesc 5 lei, pentru 1-5 litri 25 de lei și tot așa. „Va fi ca taxarea pe mașini în funcție de capacitatea cilindrică”, a explicat un expert contabil. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

31 august 2017 14:46
Citește mai mult despre: acciză apa

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult