Erou naţional: pilotul avionului Nutline a doborât până acum zeci de drone cu praştia
Informaţii date publicităţii recent de MApN arată cine e adevăratul protector al litoralului românesc! Potrivit acestora, pilotul avionului Nutline ar fi doborât până acum zeci, poate chiar sute de drone ruseşti folosind o simplă praştie.
Cu o modestie demnă de un erou naţional, acesta a cerut să nu îi fie dezvăluit numele, care e Petrică, şi a spus că şi-a făcut doar datoria. „Ţineam în torpedoul avionului o praştie, cred că am câştigat-o la pufuleţi acum câţiva ani. Când am văzut prima dronă, am zis să văd dacă o nimeresc. Nici măcar pietre nu aveam, am folosit o bomboană Sugus întărită.”
După 20-30 de drone ochite cu succes, Petrică recunoaşte că a spart puşculiţa şi a cumpărat o praştie mai şmecheră, din fibră de carbon, şi o pungă de bile de rulment cu care poate dărâma din cer aproape orice aparat de zbor inamic. „E super. Oricum mă plictiseam. Nu e foarte palpitant să dai ture între Năvodari şi Vama Veche toată vara.”
Mulţi au comparat realizarea sa cu a celebrului lunetist finlandez Simo Hayha, poreclit „Moartea albă” după ce a ucis peste 500 de invadatori folosind echipament nu chiar atât de rudimentar, dar pe aproape.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.