EXCLUSIV: Interviu cu Stalin

Interviu cu I.V. Stalin luat de un medium profesionist din echipa de la Cotroceni.

TNR: Vă deranjăm?
I.V. Stalin: Nu, deloc, o ardeam aiurea pe aici.

TNR: Ne gîndeam în readacţie la TNR că Ceauşescu e bine-mersi pe o insulă pustie cu Elvis şi Bruce Lee, îşi serbează ziua de naştere, iar dumneavoastră la cazane…
I.V. Stalin: Ai uitat-o pe Lenuţa, cred că se compensează pe undeva.

TNR: Cum e prin Iad?
I.V. Stalin: Ca-n Siberia, doar că pe căldură. Cînd îi văd pe ruşii mei că suferă de frig, mă simt puţin vinovat, foarte puţin.

TNR: Aţi avut pînă acum vreo ofertă de reîncarnare? 
I.V. Stalin: Da, însă nici una de nivelul meu. Nu pot accepta chiar orice, la vărsta mea te mai gîndeşti şi la bani. Plus că eu îmi doresc să fiu preşedinte-dictator, nu pot accepta orice ofertă. Vreau neapărat să prind un contract bun, cît să mai particip la un război – mondial, european, nu contează şi apoi să mă retrag, să mai fac doar intervenţii umanitare în forţă. Dar va fi greu să revin, am stat foarte mult de-o parte. Mai ales acum, cînd e totul mai dificil, întrucît nu mai există ţări mici.

TNR: Cum va arăta următorul Război Mondial sau European?
I.V. Stalin: Dacă mă întrebaţi pe mine, impresia mea este că de data asta el nu va mai fi organizat de nemţi. Şi nu ştiu cît de favoriţi mai pot fi ei acum. Nemţii au rămas în continuare foarte tehnici, într-adevăr, dar au apărut coreenii, de exemplu, care stau mai bine la capitolul organizare. Chiar şi românii pot oferi o surpriză, acum că l-au înlocuit pe Satana cu băiatu’ lui tata.

TNR: Cum vă înţelegeţi cu Lenin?
I.V. Stalin: Nu prea bine, sîntem în relaţii reci, abia dacă ne mai salutăm.

TNR: Cum a fost revederea cu Troţki?
I.V. Stalin: Nu prea a fost, pentru că a fugit în Rai. Am trimis pe cineva după el, dar deocamdată nu ştiu ce s-a întîmplat, pentru că n-a mai dat nici un semn de viaţă.

TNR: Sînteţi mulţi comunişti pe-acolo?
I.V. Stalin: Da, se poate spune şi aşa. Sînt mulţi adepţi ai secerei, că mulţi a ras aia cu coasă.

TNR: S-a schimbat ceva de cînd a venit Elţîn?
I.V. Stalin: Da, destul de multe. Pînă să vină Elţîn mai purtam şi noi o dicuţie serioasă, dezbăteam, fiecare cu argumente, probleme actuale, însă acum aşa ceva nu se mai întîmplă. Se lasă de fiecare dată cu beţii crunte, e incredibil cît poate să bea omul ăsta. Singura parte pozitivă pentru mine e că mi l-a luat de pe cap pe Churchill, acum bea cu Elţîn toată ziua, nu mai îmi face mie capul mare.

TNR: Pe Hitler l-aţi mai văzut?
I.V. Stalin: Nu prea, e tare ocupat, cică vrea să facă al treilea Rai. Ştiu însă sigur că e toată ziua cu gura pe subalterni, e foarte iritat că aici cuptoarele funţionează mult mai eficient decît cele de pe vremea lui. Nu înţelege de ce nu a beneficiat şi el de cuptoare la fel de performante.

TNR: Regrete?
I.V. Stalin: Ca orice om, am ceva. Regret, de exemplu, că n-am urmat exemplul lui Băsescu, să ţin intelectualii aproape, eu i-am bagat ca prostu’ în puşcării.

TNR: Variante de distracţie aveţi pe acolo?
I.V. Stalin: Da, nu mă plîng. De exemplu, mă distrează musulmanii care vin aici şi caută cele 72 de virgine. N-ai cum să nu rîzi cînd îi vezi cît de serios caută. Virgină e una singura şi aia e în Rai, e mama lui şefu, dar ei nu ştiu asta.

TNR: Şi ce fac pînă la urmă?
I.V. Stalin: Am şi eu nişte fete şi le ofer musulmanilor pe post de virgine. Cîştig destul de bine, nu mă plîng. Ăştia sînt atît de fanatici că şi pe Ana Pauker o iau de fată mare. La fel, bani frumoşi obţin şi din publicitate. Sînt mulţi care poartă tricouri imprimate cu chipul meu. Che Guevara, spre exemplu, e unul dintre ei. Revenind la distracţie… în fiecare seară stau cu Elodia şi ne uităm pînă dimineaţa la OTV, foarte tare Dan Diaconescu ala.

TNR: Sosirea lui Saddam v-o amintiţi?
I.V. Stalin: Saddam a avut o intrare de-a dreptul spectaculoasă, cum aş putea s-o uit? Nu ştia nimeni cine e, că venise cu un sac negru pe cap. Imaginaţi-vă ce reacţii a provocat cînd şi-a dezvăluit identitatea… A fost super!

TNR: V-a atras privirea vreo tovarăşă focoasă?
I.V. Stalin: Da, cum spuneam, Ana Pauker e bună cu flăcări.

TNR: Pe Ceauşescu l-aţi cunoscut?
I.V. Stalin: Daaaa, cine nu-l ştie?!? E bătrînelul acela simpatic care stă toată ziua la intrare, cică îl aşteaptă pe unu, Ion.

TNR: Pe cine aveţi boală?
I.V. Stalin: Destui, nu-mi vin acum toţi în minte. Troţki, Soljeniţîn, Corneţeanu.

TNR: Corneţeanu!?!
I.V. Stalin: Da, ăla de la Pravda, cu colecţia de cărţi de la voi. A ajuns Idiotul de Dostoievski să umble într-o geacă de piele ecologică şi să întrebe toată ziua de boul ăsta de Corneţeanu.

TNR: Cum sînteţi văzut de ceilalţi?
I.V. Stalin: De exemplu, acum recent a venit unu’ Jackson Michael care tot întreba în stînga şi în dreapta „Who’s bad?” A fost direcţionat spre mine. Asta e percepţia, nu am ce să fac.

TNR: Care este cea mai arzătoare dorinţă a dumneavoastră?
I.V. Stalin: Sunt multe, dar nu pot să nu recunosc că toată noaptea mă perpelesc de dorul unui război rece. Clar, asta îmi doresc cel mai mult, un război rece, cu gheaţă.

TNR: E visul tuturor, sau doar al dumneavostră?
I.V. Stalin: Al meu mai mult, majoritatea de aici au idealuri mărunte. Ei tînjesc să obţină un loc friguţ şi cam atît.

TNR: Cum sînt văzuţi românii în Iad?
I.V. Stalin: Drept cei mai viteji şi drepţi dintre draci.

TNR: Doriţi să-i transmitem ceva lui Putin?
I.V. Stalin: Da, spuneţi-i vă rog să ne taie gazul. Deşi nu-l plătim, e o căldură de nedescris aici.

TNR: Acces la internet aveţi?
I.V. Stalin: La Inter Niet vreţi să spuneţi. Avem, însă singurul browser disponibil e Firefox. E foarte util internetul, aşa am descoperit revista Flacăra, e preferata mea, unde am citit de Prostănacul ăla de la voi, care s-a atacat imediat ce au venit ăia cu energiile…

TNR: Animal de companie aveţi?
I.V. Stalin: Din păcate, nu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 ianuarie 2010 09:13
Citește mai mult despre: Basescu Ceausescu Elena Putin Stalin URSS

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult