Scandalul dezinfectanţilor se complică: au existat semnale puternice de alarmă cu luni de zile înaintea dezvăluirilor lui Cătălin Tolontan! Încă din decembrie, un grup de specialişti ai Birtului Sătesc “Sergiu Cantacuzino” de lângă Huşi, judeţul Vaslui, i-a acuzat pe cei de la Hexi Pharma că diluează cu apă substanţele livrate spitalelor.

specialisti_vasluieni_in_dezinfectant.jpg
În comunicatul experţilor vasluieni se arată că, din ultimele 30 de loturi de dezinfectant, 27 sunt chiar “apă chioară”, substanţa fiind stătută, răsuflată şi fără gust.

“Când ţi se spune că e folosit la dezinfectat clanţe în Spitalul Judeţean, te aştepţi să fie ceva deosebit, să aibă maturitate, o aromă intensă şi un buchet proaspăt”, declară Sandu T., fin connaisseur al soluţiilor antimicrobiene, sorbind dintr-un pahar cu picior.

“Nu ştiu ce e ăsta, dar în mod clar nu e ce scrie pe etichetă. Să fiu al dracu dacă poşirca asta a văzut vreo picătură de polihexametilenbiguanid adevărat!”, adaugă un alt specialist, aflat sub masă într-o misiune de cercetare.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Vasile | Thursday, 28.04.2016 09:29 Social

National Cinematografic