Explozie de cazuri de clujeolă. Pacienţii delirează și se cred mai deştepţi decât toată lumea

După ce că avem o grămadă de cazuri de rujeolă, mai nou țara noastră se confruntă și cu o epidemie de clujeolă. Aceasta se manifestă doar într-o zonă restrânsă din Transilvania și medicii spun că sunt șanse mici ca focarul să se extindă și în alte regiuni ale țării.

Particularitatea clujeolei este că-i face să sufere mai mult nu pe cei infectați, ci pe cei din jurul acestora. Avem de-a face cu un virus perfid, care-i face pe bolnavi să se creadă mai deștepți decât toată lumea și să repete obsesiv această paranoia, lucru care devine obositor și iritant pentru cei din jur.

Din fericire, există și remedii la clujeolă. Printre ele, să le reamintesti celor care suferă de clujeolă de câte ori a ieșit Gheorghe Funar primar în Cluj. Sau să-i pui pe bolnavii de cluejeolă să-și facă un selfie la cea mai hidoasă statuie din lume, cea a lui Avram Iancu de lângă Teatrul Național din Cluj, iar apoi să-i pui să o analizeze cu atenție.

Totuși, medicii recomandă ca în cazul întâlnirii unui pacient cu clujeolă să se păstreze o distanță suficient de mare de acesta, astfel încât să nu poți auzi nimic din ce spune.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
26 martie 2024 07:29
Citește mai mult despre: cluj epidemie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult