Fake news istoric! Se pare că așa-zișii daci liberi erau de fapt însurați

Falsurile istorice referitoare la daci au devenit atât de dese și de evidente încât reușesc să dea de lucru chiar și mai cei mai lipsiți de talent bețivi, care reușesc să-și obțină bani de vin la cutie la 2L de la Carrefour doar scriind cărți cu aceste demitizări. Dar asta nu înseamnă că lupta e terminată, dovezi istorice noi arată că dacii nici măcar nu erau „liberi”.

„Avem nenumărate surse de la Strabon la Somerius care menționează că majoritatea covârșitoare a dacilor erau însurați. De altfel se și menționează cum Burebista, deranjat de performanța lor la bătălie i-a obligat să doarmă cu capul în poala nevestelor, riscând astfel un adevărat cunilingus național”, explică Decebal Popescu, intelectual, traducător și istoric român.

Sursele istorice disponibile dar și interpretările istorice acceptate arată că dacii nu doar că erau însurați, nici nu scăpau de cicăleală odată ajunși acasă. O inscripție străveche spartă în capul unui războinic dac cuprinde cuvintele „La ora asta se vine de la război, tarabostesule, mai bine o ascultam pe mama!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

18 noiembrie 2023 14:22
Citește mai mult despre: daci liberi mituri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult