TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Falşi poliţişti, daţi de gol după ce unul dintre ei a făcut o remarcă intelectuală

Scris de Vasile
@
14 noiembrie 2012 17:40
Falşi poliţişti, daţi de gol după ce unul dintre ei a făcut o remarcă intelectuală

Autorităţile au reţinut ieri doi bărbaţi care se dădeau drept poliţişti, oprind maşini pe DN1 şi pretinzând sume de bani de la şoferi. Cei doi s-au dat însă de gol, afirmă Poliţia, după ce unul dintre ei a făcut o remarcă “specifică persoanelor cu o cultură generală elementară”, iar complicele său i-a răspuns pe acelaşi ton intelectual.

“Mi-au făcut semn să trag pe dreapta”, povesteşte victima falşilor poliţişti, “şi mi-au spus că am depăşit viteza legală, cerându-mi 100 de lei ca să nu-mi dea amendă. M-am plâns că ăştia sunt banii mei de pâine, iar unul dintre ei mi-a răspuns agresiv: ‘Dacă n-ai pâine, să mănânci cozonac, cum zicea Maria Antoaneta’. Al doilea aşa-zis poliţist l-a tras deoparte şi i-a explicat că acel citat nu îi aparţine reginei Franţei, ci i-a fost atribuit în mod eronat de către Rousseau. Evident, mi-am dat seama că nu au cum să fie poliţişti adevăraţi, am închis geamul maşinii şi am sunat la 112.”

Un caz asemănător a avut loc acum două luni, când alţi doi falşi poliţişti s-au dat de gol după ce au fost surprinşi de camerele de supraveghere ale unei librării.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi