Feerie. La o pensiune te poți plimba cu sania trasă de turiști care au cerut bon fiscal

Pensiunile care nu au luat foc în această perioadă au oferte tot mai atrăgătoare pentru turiștii care au curaj să se cazeze. Este și cazul pensiunii „Floare de bujor” din Dâmbovița, unde turiștii cazați pot fi trași cu sania de ăia care au cerut bon fiscal.

Proprietarii pensiunii spun că în felul acesta au obținut armonia completă între bugetarii nesimțiți care vin cu tichete de vacanță și beau bere la pet și fac mici în cameră și angajații cinstiți de la privat care consideră că au plătit suficiente taxe la stat ca să mai plătească încă o tură. „Acum toată lumea e mulțumită și oaspeții noștri se pot întoarce acasă cu o amintire frumoasă”.

Desigur, înhămarea unui turist la sanie nu e un lucru ușor, pentru că mulți nu sunt domesticiți. „Din fericire noi avem experiențe cu astfel de oameni, le-am zis că dacă trag ca disperații la sania asta în câțiva ani or să ajungă directori de sanie. Și m-au crezut”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

30 decembrie 2023 13:49
Citește mai mult despre: bon fiscal pensiune sanie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult