Foto uluitor! Un corporatist a fost surprins în trening la birou

Descoperire uluitoare făcută în arhiva unei biblioteci din New York: o fotografie în care un corporatist apare îmbrăcat în trening la birou, alături de colegii săi. Senzaţionala descoperire vine să dărâme un mit necontestat de nimeni până acum, conform căruia nici un corporatist n-a apărut vreodată la birou altfel decât în costum.

Deşi autenticitatea fotografiei a fost contestată vehement de purtătorii de cuvânt ai celor mai importante corporaţii americane, specialiştii care au analizat-o spun că autenticitatea fotografiei este dincolo de orice dubiu.

Ei se chinuie acum să ofere o explicaţie plauzibilă evenimentului. Unii spun că individul a pierdut un pariu şi a primit drept pedeapsă să apară în trening la birou. Alţii susţin că e vorba de un corporatist nevăzător căruia cineva i-a făcut o farsă.  Sau, conform altei variante, corporatistul pur şi simplu a venit la birou în costumul de Halloween.

“Probabil nu vom afla niciodată adevărul”, a afirmat şeful uneia dintre echipele de cercetare care caută o explicaţie pentru gestul corporatistului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 septembrie 2011 14:53

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult