Gabi Firea l-a întrebat pe Patriarh ce sunt Rusaliile, să ştie cu ce mizerii să împodobească oraşul

Fire curioasă și întreprinzătoare, primarul general Gabriela Firea l-a sunat astăzi pe Patriarhul BOR să-l întrebe ce sunt Rusaliile ca să știe cum să împopoțoneze orașul de această dată. Răspunsul s-a lăsat așteptat, patriarhul fiind și el surprins de întrebare.

„Mi-e greu să spun ce sunt exact Rusaliile, pentru că asta ține de tradiția creștin-ortodoxă și eu nu mă prea pricep la așa ceva. Aia e pentru săraci, am eu față de sărac?”, a declarat, în primă fază, patriarhul Daniel. „Presupun că e ceva important de li s-a dat liber la fraieri cu ocazia asta. Bagaboanta asta pare cunoscută și dispusă să dea bani la noi, de-aia am zis că o să deschid cartea cu coperți negre să văd ce zice”.

După câteva ore de studiu patriarhul i-a transmis primarului că este vorba de coborârea sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus. „Sfântul Duh nu se vede, e transparent, cam ca o ceață galbenă. Dacă ții becurile aprinse ziua pe stradă zic că e suficient. Important este să le iei mulți bani pentru asta, foarte mulți, că sfântul Duh mai mult se simte decât se vede”, a povestit Daniel.  

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 iunie 2017 10:53
Citește mai mult despre: Firea Patriarh rusalii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult