Imediat începe anul universitar și panseluțele de studenți de la București sau la Cluj încep să se plângă de condițiile din cămin. Ba că au gândaci, ba că au ușa ruptă și n-au geamuri la cameră, de parcă astea ar fi probleme. De exemplu, seminariștii de la Huși se confruntă cu probleme reale. 

popi_in_camin.jpg

„Mi s-a repartizat o cameră cu vedere la mânăstire, curat la prima vedere, baie normală, singur, dar când am dat cearșaful la o parte, ce să vezi, era un preot întreg acolo, cu picioarele rășchirate. Am reclamat la administrație, dar n-am avut noroc, și ei aveau preoți crăcănați în birou”, a povestit Nicodim M., un tânăr care va începe școala în curând. 

Din păcate, spre deosebire de gândaci, pentru preoții din așternuturile de la seminarul teologic nu se găsește un spray eficient. Studenții mai bătrâni spun că se poate scăpa de ei dacă pui capcane în cămin, adică o hârtie de 100 de dolari pe o folie autoadezivă. După ce prinzi preotul acolo, îl înfășori și-l arunci în curtea patriarhiei, știu ei ce să facă cu el. 

Scris de Eftimie | Tuesday, 24.09.2019 17:23 Social

National Cinematografic