Lupta împotriva COVID-19 continuă pe toate fronturile. Într-o ședință CSAT Klaus Iohannis a afirmat răspicat, profetic chiar: „E foarte important să ne ferim. Dacă nu ne ferim, ne îmbolnăvim. Dacă ne îmbolnăvim, trebuie să ne tratăm. Dar e mai bine să ne ferim. Ca să nu ne îmbolnăvim. Și, deci, să nu ne tratăm”.

scut_deveselu_curatat.jpg Iluminați de vorbele președintelui și luând exemplu din străinătate, guvernanții au decis să-i pună la treabă pe producătorii de motoare de Formula 1 din România pentru a fabrica și noi ventilatoare, măști sau izolete cu tracțiune integrală. Spre surprinderea generală, studiile de fezabilitate au arătat absența unor astfel de producători din economia românească, așa că autoritățile s-au reorientat rapid, pe o tactică mai defensivă. 

„Ne-am adus aminte că noi avem ce n-are nimeni pe o rază medie de acțiune împrejur: scutul ăla mare de la Deveselu, cu tot felul de butoane și manete – tehnologie șmecheră, de import. Tot stă degeaba, că-n perioada asta nimeni n-are chef să ne atace, am zis să-l băgăm în priză și să-l asmuțim pe COVID. El oricum e antiaerian, virusul atacă prin aer, deci treaba era pe jumate rezolvată”, spune optimist generalul Durovăț. Militarii au pregătit scutul ca la carte, dezinfectându-l cu mai multe tone de spirt, în ciuda protestelor Frontului Internațional al Vasluienilor de Pretutindeni, filiala Deveselu, care a văzut în asta doar o risipă populistă.

„Azi am terminat, scutul e dat complet cu spirt, inclusiv pe la îmbinări, unde se ajunge mai greu. Cum nu-i voie să vină românii de Paști acasă, ne așteptăm la un val de pupici și bezele suflate peste graniță celor dragi, care însă vor fi interceptate și anihilate prompt”, spun militarii cu mândrie.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Harald | Wednesday, 08.04.2020 11:05 Social

National Cinematografic