Grecia, în pragul falimentului. Peste 500.000 de greci şi-ar putea pierde cetăţenia

Grecia a ajuns la fundul sacului. Probabil că, la ora asta, un Mircea Badea local se bucură că se alege praful, că Bocopoulos al lor şi-a luat-o în freză, că proprietarul ăla de hotel care seamănă cu Băsescu şi pe care l-au dat la Ştirile PRO TV a rămas cu buza umflată.

Potrivit experţilor, ţara nu poate să scape de la faliment decât dacă renunţă la aproximativ 500.000 de cetăţeni.

„Este o situaţie cu adevărat tragică”, a declarat premierul grec.

„Este ca într-o tragedie antică, numai că în loc să ne omorâm tatăl şi să ne culcăm cu propria mamă am împrumutat prea mulţi bani şi nu mai avem cu ce să plătim salariile şi pensiile. Se pare că istoria se repetă, n-am învăţat nimic.”

Pentru ca economia să-şi revină, Grecia trebuie să dea afară în special din anumite sectoare, păguboase pentru buget. Bătrânii, şomerii şi suporterii echipei AEK Atena sunt principalele categorii vizate.

„Avem prea mulţi bătrâni, ţara nu are nevoie de atâţia pensionari. Un studiu făcut de specialişti de la Banca Mondială arată că ne-am descurca la fel de bine, ba chiar mai bine, cu jumătate din numărul persoanelor în vârstă. Practic, guvernarea anterioară a îmbătrânit populaţia în prostie, fără să se gândească la consecinţe,” a mai spus premierul elen.

În următoarele săptămâni, guvernul de la Atena trebuie să definitiveze lista cu persoanele cărora le va desface paşaportul.

„Nu ştim unde să ne ducem, suntem ai nimănui”, mărturiseşte Basilis T. (35 de ani), un şomer care e sigur că o să fie dat afară. „Am fost la mai multe interviuri pentru cetăţenie, dar nu m-au primit nicăieri. Se pare că pentru a fi francez, de exemplu, trebuie să te naşti pe teritoriul Franţei. Pentru mine, e prea târziu, m-am născut deja. Nimeni nu mă mai vrea la vârsta asta.”

Analiştii economici sunt de părere că grecii n-ar fi ajuns aici dacă Atena n-ar fi cheltuit ca sparta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 ianuarie 2010 22:16

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult