Hidrobicicletele parcate ilegal în zonele inundate, ridicate de autorităţi

Din cauza inundaţiilor din ultimele zile, tot mai multe persoane din zonele sinistrate au renunţat la biciclete pentru hidrobiciclete. Însă, din cauza infrastructurii defectuoase, locurile de parcare pentru hidrobiciclete au devenit insuficiente pentru numărul tot mai mare de hidrobiciclişti. Pentru că blocajele sunt tot mai numeroase, poliţiştii, împreună cu o firmă specializată în ridicarea vehicolelor plutitoare, au început să ridice hidrobicicletele care încurcă traficul.

„E un abuz ce se întâmplă. Am lăsat hidrobicicleta parcată doar pentru 2 minute, i-am pus şi avariile, şi tot m-am trezit cu ea ridicată. Dacă n-am găsit loc de parcare, ce era să fac? Doar nu puteam s-o urc în copac. Mi-au ridicat-o pentru că vor să facă bani din amenzi, dar să ne ofere condiţii decente pentru traficul de hidrobicicleta nu se gândesc”, a acuzat unul dintre păgubiţi.

„Practic, nu se mai putea circula din cauza hidrobicicletelor parcate ilegal. Ridicarea lor era singura metodă prin care puteam să fluidizăm traficul. Nu înţeleg de ce lumea spune despre noi că am comite abuzuri”, ne-a declarat Ionel Baltă, responsabilul operaţiunii de ridicare a hidrobicicletelor parcate ilegal.

În altă ordine de idei, autorităţile din zonele inundate au depus o cerere la Federaţia Internaţională de profil pentru a organiza, pentru prima dată în ţara noastră, Turul Hidrobiciclist al României.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
30 iunie 2010 10:57
Citește mai mult despre: ilegal inundatie parcare politisti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult