Hoţii de apartamente, disperaţi că românii nu mai pleacă în concedii

Vară neagră pentru hoţii care trăiesc din furtul din apartamente. Cum prea puţini români şi-au permis vara aceasta concedii, numărul apartamentelor disponibile pentru spargeri a scăzut dramatic comparativ cu anii trecuţi.

“Vara asta a fost cea mai proastă vară de când practic meseria asta. Şi am destui ani în spate. Concurenţa pe apartamentele puţinilor români care şi-au permis concedii a fost acerbă, de multe ori ne-am călcat în picioare între noi”, s-a plâns un hoţ specializat in spartul apartamentelor.

În plus, românii care îşi permit concedii îşi permit de regulă şi camere de supraveghere, aspect care îngreunează şi mai mult activitatea hoţilor. “Am albit într-o singură noapte, de frica camerelor de supraveghere”, ne-a spus un hoţ. 

Scăderea veniturilor i-a împins pe hoţi la gesturi extreme: mulţi au dat spargeri în plină zi, la vedere, ca să fie arestaţi şi să beneficieze de confortul închisorii măcar pentru câteva luni.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
26 august 2011 04:33

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult