Hoții de motorină protestează împotriva scăderii prețului la pompă: muncim în pierdere!

Guvernul s-ar putea confrunta cu ample mișcări de stradă după ce sindicatul hoților de motorină a anunțat că oamenilor le-a ajuns cuțitul la os după ultimele ieftiniri. Imediat după sărbători aceștia plănuiesc o manifestație de proporții, chiar în fața guvernului, pentru a atrage atenția asupra situației disperate în care se află.

“Deja costurile sunt mai mari decât veniturile. Cum vă explicați că șpăgile pe care le dăm au rămas aceleași, chiar dacă prețul de vânzare este la jumătate? Iar cei care fac prețurile la pompă dau dovadă de inconștiență, nu le pasă că avem familii. Suntem deciși să nu ne oprim decât la UE dacă va trebui!”, a amenințat Nicu “Niky” Șmeneanu, lider de sindicat.

Pe lista de revendicări ale sindicaliștilor se găsesc și cereri pentru acordarea a diverse sporuri, precum cel de periculozitate. Hoții mai solicită ajutor pentru dotarea cu echipament corespunzător, având în vedere că sculele folosite datează de pe vremea comunismului, dar calitatea conductelor s-a îmbunătățit constant.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
30 decembrie 2014 08:01
Citește mai mult despre: benzina hoti motorină

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult