Iepurii, o specie pe cale de dispariţie

Animalele de pe planetă care stau cel mai prost la capitolul reproducere sînt… iepurii!?!  Pentru cercetătorii americani, iepurele pare că a devenit o specie pe cale de dispariţie. Atenţie, deci, cum folosiţi expresia „se reproduc ca iepurii”, ea nu mai înseamnă ce însemna odinioară. Acum e genul de expresie care merge folosită doar pentru cuplurile gay.

Toate astea dacă dăm crezare cercetătorilor Institutului de Medicină Regeneratoare din cadrul Centrului Medical Universitar Baptist, din North Carolina, care au irosit banii contribuabilului american pentru a crea un penis artificial pentru iepuri. Pare că cercetătorii americani ţin să demonstreze că nimeni nu e în stare să irosească banii mai bine decît ei (deci nici măcar guvernanţii noştri) şi se ocupă numai cu cercetări idioate. Folosind tehnici de inginerie a ţesuturilor, ei au construit un penis de iepure în întregime funcţional care le-a permis iepurilor să fie din nou iepuri: să se împerecheze şi să producă urmaşi. Mulţi urmaşi, mai exact. Oricum, partea bună e că iepurii care au trecut prin mîna doctorului Ciomu pot răsufla acum uşuraţi.

Nu e însă prima dată cînd cercetătorii îşi pierd vremea cu prostii. De-a lungul timpului au ieşit multe chestii inutile din laboratoarele oamenilor de ştiinţă.

Un profesor de la Harvard a inventat un inhalator de ciocolată, care elimină problema caloriilor. Numai că elimină şi ciocolata, din moment ce numai un idiot ar trage aer cu damf de ciocolată şi ar avea impresia că a mîncat ciocolată.

Pentru a obţine ceapa care nu provoacă lăcrimare a fost nevoie de o echipă de cercetători multinaţională, formată din japonezi şi neozeelandezi. Plus de asta, s-au apucat de treabă în 2002, dar au obţinut primele rezultate, un fel de ceapă prototip, abia în 2008. Şi vor mai trece vreo 15 ani pînă să ajungă în comerţ această ceapă.

Cercetătorii de la Gyeongsang National University din Koreea de Sud au creat genetic pisica fosforescentă, după ce au introdus o genă fosforescentă în ADN-ul a trei pisici clonate Angoras. Mi-l şi imaginez pe Lobonţ fosforescent!

Cercetătorii australieni au stat mai bine de 20 de ani pentru a crea merele cu termen de garanţie prelungit. Mărul se numeşte RS103-130 şi rămîne proaspăt timp de 14 zile dacă este ţinut într-un vas de fructe. Dacă însă este depozitat în frigider, RS103-130 poate fi consumat şi după patru luni. Iar dacă un măr de livadă normal este ţinut într-un beci de la Ciorogîrla, poate fi consumat şi după 6 luni.

Premiul cel mare revine însă cercetătorilor americani de la Academia Naţională de Ştiinte a SUA, care au creat musca homosexuală. Întrebaţi-i pe ei de ce!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
18 noiembrie 2009 09:01
Citește mai mult despre: cercetatori iepuri reproducere studiu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult