Ieri a murit Verestoy, azi, Neagu Djuvara. Atenție, Dumnezeu, mâine e din nou rândul unui politician! Hint: mineri

Dacă ieri a murit un politician, azi avem parte de-o zi tristă, una în care a plecat dintre noi istoricul Neagu Djuvara. ”Deși am pierdut un om de mare valoare, este important să ne păstrăm optimismul”, spune reputatul analist Decebal Popescu. ”Dacă păstrăm logica acestor ultime două zile, mâine ar trebui să moară din nou un politician – deci atenție, Dumnezeu!”.

Reputatul analist spune că celebrei divinități Dumnezeu n-ar trebui să-i fie deloc greu să aleagă un politician pentru mâine. ”Sunt prea mulți politicieni care prin existența lor au făcut lumea asta, sau țara asta cel puțin, un loc mai rău, nu unul mai bun. Iar dacă nu se poate decide, am niște indicii pentru el: mineri, bolșevic și măi, animalule. Ar trebui să fie suficient de clar la cine mă refer.”

De asemenea, Decebal Popescu îi sugerează celebrei divinități că ar fi indicat să schimbe și paritatea pe cât posibil. ”Nu e corect să moară azi un politician, mâine, un om de cultură, ci mai degrabă abia la vreo 100 de politicieni să avem decesul unei personalități veritabile. Cel puțin niște ani, până ne curățăm clasa politică – la propriu, că altfel pare că nu se poate”, apreciază reputatul analist.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 ianuarie 2018 16:38
Citește mai mult despre: dumnezeu Neagu Djuvara Verestóy Attila

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult