Imigranţii asiatici din Ditrău, trimişi acasă. 5000 de unguri pleacă în Mongolia!
Autorităţile din Ditrău au luat în sfârşit atitudine faţă de problema migranţilor asiatici. Pentru că exista riscul să se schimbe componenţa etnică a satului, s-a decis repatrierea tuturor locuitorilor de origine asiatică. Vor pleca cei doi brutari srilankezi în Sri Lanka, trimişi cu un avion, şase muncitor vietnamezi, dar şi 5000 de unguri, către Mongolia lor de baştină, cu un tren trans siberian.
“Chiar ne bucurăm că preotul catolic din comună, domnul Bírók Károly, ne-a atras atenţia asupra situaţiei migranţilor. Nu e frumos să fim invadaţi de venetici, deci trebuie să-i trimitem de unde au venit. Preotul va fi primul care va fi urcat în tren şi expediat în Asia Centrală”, a spus prefectul de Harghita, Decebal Popescu.
Din păcate situaţia de la Ditrău este aproape generalizată în Ardeal, regiune afectată grav de migranţii asiatici. “Migranţii ăştia unguri şi secui unt aici de 1200 de ani, chiar nu s-a sesizat nimeni că nu e în regulă ce se întâmplă? Sunt cam 2 milioane. Evident că trebuie trimişi înapoi de unde au venit, din Turkmenistan sau Ural”, a mai spus prefectul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.