Impostorul! Marele patriot român Dan Puric e de fapt jumătate ungur

Halal patriot! Deși umblă prin toată țara pretinzând că este român, organizând conferințe despre spiritul românesc și sufletul tradițional, actorul Dan Puric este, în realitate, pe jumătate ungur. Secretul păzit cu strășnicie de Dan Puric și acoliții acestuia, a fost dezvăluit de un vecin de-al lui din copilărie, din greșeală. 

„Nu știam că băiatul lui Ferentz Csaba Puric va ajunge atât de mare, să apară la televizor, la domnul Rareș Bogdan. Îl știu de mic, era un ștrengar și jumătate, toată ziua striga taică-su după el «Daniko, mit csinálsz, gyere ide, tu-ți ceapa mă-tii» când se suia în barack. Firește, glumea, mama lui, doamna Liuba Olga Teodorovskaia era o doamnă respectabilă, de familie bună, lucrase în komintern”, a povestit Kulcsar Tibor, cel care a fost vecin cu tatăl lui Dan Puric ani buni. 

Cei care l-au cunoscut pe Dan Puric în copilărie spun că era un copil retras, care nu vorbea româna decât atunci când simțea nevoia să ocărască pe Decebal, Traian, Avram Iancu și alți eroi ai neamului românesc. „Angajamentul cu securitatea l-a semnat doar pentru că ura românii și voia să vadă cât mai mulți la pușcărie”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

3 martie 2016 13:18
Citește mai mult despre: Dan Puric unguri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult