În Bucureşti a apărut o casă de pariuri la care poţi paria unde se va deschide o nouă casă de pariuri

Confruntaţi cu înflorirea fără precedent a caselor de pariuri sportive, câţiva bucureşteni au găsit o cale ingenioasă să profite de pe urma fenomenului! Aceştia au deschis o casă de pariuri unde poţi să pariezi unde se va deschide o nouă casă de pariuri.

Decebal Popescu, unul dintre tinerii întreprinzători, explică cum funcţionează sistemul. “Să zicem că pe stradă ai o librărie, o cofetărie şi o farmacie. Care dintre cele trei va fi înlocuită prima de un Net Bet, Bet Cafe sau Bet House? Farmacia are o cotă mare, fiindcă sunt şanse destul de slabe să se închidă prea curând, cofetăria o duce încă binişor, dar librăria are cota 1,12 pentru că nimeni nu-i dă mai mult de o lună.”

“Bineînţeles, poţi pune şi pariuri mai complexe. Un client tocmai a completat un bilet de 5 lei şi ar putea câştiga peste 300 de lei dacă în locul covrigăriei de pe colţul blocului apare în cel mult 2 săptămâni o casă de pariuri cu copertină roşie, care să aibă şi păcănele.”

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Timesnewroman.ro, acum și în format print. Almanahul TNR, 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Scris de Vasile
24 octombrie 2016 14:10

Articole asemanătoare

Vezi mai mult