Incendiu la un depozit de vinete, soldat cu 40 de persoane leşinate de poftă

Cea mai delicioasă calamitate din istorie a lovit în această dimineaţă comuna cu nume predestinat, Afumaţi, din judeţul Ilfov. Un incendiu pornit de la o ţigară aruncată neglijent s-a extins asupra unui întreg depozit de vinete, iar aproximativ 40 de persoane au fost lovite din plin de mirosul absolut fenomenal.

În prezent, mai bine de 4 tone de pătlăgele zemoase se perpelesc la jar, iar autorităţile sunt uşor depăşite de situaţie.

„Pompierii cojesc de zor de ore întregi, câţiva cetăţeni binevoitori au intervenit cu ceapă mărunţită, încă se dezbate dacă ar trebui să aducem cisterna cu maioneză. Din păcate, e prea târziu pentru câteva zeci de trecători care au leşinat de poftă adulmecând dezastrul”, transmite reprezentantul ISU, Decebal Popescu.

Până când mesajul Ro-Alert va anunţa că salata e gata, persoanele care n-au mâncat azi sunt sfătuite să ocolească norul de fum apetisant.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
16 august 2023 17:00
Citește mai mult despre: incendiu vinete

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult