Încep probele scrise la Bac! Mulţi elevi îngraşă porcul în ajun: au învăţat azi să scrie

Probele scrise ale Bacalaureatului bat la uşă! Preocupaţi de obţinerea unei note cât mai mari, mii de elevi de clasa a 12-a profită de ultimele ore rămase pentru a învăţa, pe ultima sută de metri, să scrie.

Chiar dacă nu e foarte eficient să “îngraşi porcul în ajun”, e mai bine decât să te prezinţi nepregătit, susţin elevii. “Ar fi chiar jenant să mă prezint la proba scrisă fără să ştiu să mă iscălesc în colţul foii. De-aia e scrisă, ca să scriu!”, mărturiseşte un absolvent al Liceului de Bune Maniere “Sergiu Cantacuzino” din Bragadiru. “Recunosc că nu m-am omorât cu învăţatul anul ăsta, dar azi mi-am pregătit toate cele trebuincioase ca să învăţ măcar literele mari. În cinci-şase ore n-am treabă!”

Alţii, mai harnici, au început să deprindă tainele alfabetului încă de săptămâna trecută. “O să ziceţi că sunt tocilar, dar vedem noi cine râde la urmă!”, exclamă un tânăr care a învăţat deja cifrele, toate literele până la N şi câteva semne de punctuaţie.

Abordarea tinerilor a fost criticată de pedagogi, care susţin că învăţatul înaintea examenului nu-i va ajuta să fixeze cunoştinţele. “Sigur, dai proba scrisă la română, dar câteva zile mai târziu ai şi uitat să scrii, mânca-ţi-aş”, avertizează Geany Popescu, profesor la acelaşi liceu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
28 iunie 2015 12:45
Citește mai mult despre: Bacalaureat rezultate

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult