Închisoarea, abator al tinereţii mele

Un deţinut dintr-o închisoare franceză i-a mâncat plămânul colegului de celulă. Oricât de ciudat ar părea, puşcăriaşul a făcut asta din greşeală, el de fapt voia să-i mănânce inima. De unde se vede că deţinutul respectiv, după ce că era un criminal psihopat, mai era şi prost.

Pentru că nu-i uşor să ajungi la inimă, omul a luat-o sistematic. Mai întâi şi-o omorât colegul, pe urmă l-a despicat şi, când a dat peste organele interne, stupoare: Care e inima? În momentul ăla, dacă te duce capul, îşi aminteşti de tatuajele de pe antebraţ pe care le-ai văzut la viaţa ta. Inima e aia care nu-i nici ancoră şi nici sirenă. Partea proastă e că în tatuajele alea apare o inimă stilizată, cum rar mai găseşti la oameni în ziua de azi. Oricum, chiar şi pe aia e greu să o confunzi cu plămânul. Plămânii sunt doi, iar ce e de două ori la acelaşi om clar nu e inimă.

Partea cu adevărat tristă e că deţinutul ăla a luat de pomană viaţa unui om. Dacă îi mânca inima mai ziceam.