Incident internaţional. Un cocalar român a intrat cu BMW-ul în mare şi a izbit un submarin rusesc

Credeai că nu mai există patriotism? Greșit! Planurile de invazie ale Rusiei au fost dejucate de un erou român, care a intrat cu BMW-ul în mare la Mamaia, a lovit un submarin rusesc și l-a scufundat. Ziceam că sunt cocalari, dar iată că acești eroi de la malul mării stau pavăză în fața dușmanului, de multe ori cu mașinile personale și fac o treabă mult mai bună decât paza de coastă, care în loc să apere granița maritimă cară țigări netimbrate din Ucraina cu șalupele.

”Eram pe plaja, făceam niște opturi printre cearceafuri, atent, când deodată văd ceva în mare. Ia să mă duc, o fi vreunul mai șmecher ca mine. Pe la 100 de metri de țărm văd că se bagă rusul ăla cu cazanul lui de submarin pe banda mea. Trag de volan către el, nimic. Îi bag claxoane, nimic. Atunci am intrat direct în el, i-am rupt elicea. I-am lipit RCA-ul de periscop și am ieșit la suprafață”, explică Florin D, șoferul BMW-ului.

Se pare că rușii aveau de gând să execute o debarcare masivă, mai mare decât cea din Normandia din 1944, ca să pună mâna pe bogățiile României, dar acest român, ghidat probabil de Arsenie Boca, a știut cumva că vin rușii. În loc să fie amendat, a fost decorat imediat de președintele Iohannis, care n-a putut să stea și a plecat într-o țară tropicală, că la noi plouă și e prea frig.

Scris de Ionut
4 mai 2016 07:05

Articole asemanătoare

Vezi mai mult