Incident pe aeroportul Bacău. S-a furat cana legată cu lanț de automatul de cafea

Chiar suntem o țară de hoți? Pe aeroportul din Bacău a fost semnalat un incident grav, mai precis furtul cănii de metal, legată cu lanț de automatul de cafea, cu care pasagerii, dar și angajații aeroportului, își consumau cafeluța. Cel mai probabil cana se află deja în drum spre un centru de fier vechi, împreună cu lanțul care ar fi trebuit să împiedice furtul.

Cel mai probabil hoții au avut sprijinul cuiva din interior, și nu e exclusă implicarea poliției din Bacău, care au mirosit un câștig rapid. Furtul a fost o operațiune complexă, pentru că lanțul a fost tăiat cu un clește care costă cel puțin 300 de lei, deci probabil s-a implicat mafia locală, că doar ei au asemenea resurse financiare.

Până în acest moment poliția aeroportului susține că suspecții ar fi niște italieni, care se pare că ar fi sustras cana și ar fi scăpat cu o cursă de Milano, înainte ca organele să se dezmeticească. Semnalmentele cănii sunt: rotundă, de metal, cu o nuanță de albastru murdar, legată printr-o sârmă cu un lanț de zale de 1 cm, tip lanț de potaie de curte.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
24 ianuarie 2021 13:29
Citește mai mult despre: aeroport Bacău cana hoți lanț

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult