Inconștienți! 80% dintre cei care urcă cu BMW-ul pe pârtie n-au cauciucuri de iarnă

Un studiu desfăşurat recent de Institutul de Nesimţire „Geani Mavrocordat” din Buşteni arată un trend îngrijorător în ceea ce priveşte grija românilor pentru siguranţă! Aproape 80% dintre şoferii care urcă cu limuzina pe pârtiile de schi omit să folosească anvelope de iarnă, expunându-i la numeroase riscuri atât pe schiori, cât şi pe pasagerii din maşină.

„Profitând de faptul că pârtiile nu sunt drumuri publice, şoferii ‘uită’ să-şi schimbe cauciucurile când se plimbă pe ele. De aici până la un derapaj şi o ciocnire de primul copac e doar un pas, mai ales că multe pârtii de schi sunt în pantă şi acoperite de zăpadă”, explică Nicolai Gigeleanu, monitor de schi. „Nu de puţine ori era să fiu călcat pe Kalinderu sau pe Sorica de un BMW sau Merţan care patina ca la balamuc.”

„Măcar când urci la Cota 2000 sau pe Vf. Omu ar putea să te verifice Salvamontul dacă ai cauciucuri de iarnă, zic şi eu. Adică înţeleg că ai luat maşina ieftin de la o bătrânică din Germania, dar dacă îţi permiţi boxe de 700 de waţi, spoilere, spinnere, tobă găurită şi xenoane, îţi permiţi şi patru gume ca să ai aderenţă pe pârtie”, spune Darius Popa, proprietarul unui service auto de lângă Cabana Mioriţa.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
20 ianuarie 2024 11:55
Citește mai mult despre: anvelope de iarna cauciucuri partie schi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult