Ingenios! CFR a înregistrat un profit record după ce a decis să taxeze călătorii la minut

Deşi toată lumea o credea moartă şi îngropată, compania naţională de transport feroviar a găsit o metodă ingenioasă de a se redresa financiar! Potrivit unor rapoarte recente, CFR a înregistrat un profit record după ce a decis să taxeze călătorii la minut, şi nu ca până acum, la kilometru.

“Până de curând, încasările noastre dintr-un bilet de tren erau mereu aceleaşi, depinzând de distanţa între cele două localităţi”, explică contabilul şef CFR, Decebal Popescu. “Astăzi, preţul de bază al biletului se stabileşte în funcţie de durata oficială a călătoriei, iar fiecare minut de întârziere e taxat suplimentar cu 15 bani. Astfel putem încasa până la 90, 100 de lei pentru un singur pasager pe o rută scurtă, ca Bucureşti-Lehliu.”

Deşi decizia CFR îi ustură la buzunar, mulţi dintre pasageri o consideră “rezonabilă”. “E şi normal să ne taxeze în plus, la cât timp petrecem aici. La hotel tot atâţia bani dai, sigur, condiţiile sunt mai bune, dar ăla nu te duce la Ploieşti după un sejur de o săptămână!”, şi-a dat cu părerea Decebal Popescu, de mai bine de 17 ani pasager al aceluiaşi personal de Videle.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
30 ianuarie 2015 18:24
Citește mai mult despre: cfr intarzieri taxare tren

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult