Îngerul de la Poştă. Timp de 20 ani, un angajat a ars toate plicurile cu invitaţii la nunţi

Erai bucuros că n-ai prieteni şi n-a fost nevoie să mergi la nicio nuntă? Ei bine, de fapt ai un prieten, şi tocmai el te-a scăpat de chin! Romeo Ştefan*, funcţionar al Poştei dintr-un oraş important, a recunoscut că, de mai bine de 20 de ani, arde fiecare plic pe care îl bănuieşte că ar conţine o invitaţie la nuntă.

“Cândva, în anii 90, am fost la trei nunţi, una după alta”, mărturiseşte Romeo, izbucnind în lacrimi. “Uitaţi-vă la mine. Cât îmi daţi? 60, 70 de ani? Am 35!”

“Am jurat atunci că n-o să mai las pe nimeni să treacă prin asta, chiar dacă risc să-mi pierd locul de muncă. Noaptea, când colegii mei pleacă acasă, triez încă o dată toate plicurile. Invitaţiile la nuntă au un miros al lor, inconfundabil. Le dau foc în cazanul ăsta din spatele poştei. Dacă întreabă cineva, îi spun că fac ţuică. De-a lungul timpului, unii colegi s-au prins, dar şi ei sunt de părere că fac un lucru bun.”

“Romeo e eroul de care oraşul nostru are nevoie. Dacă toţi ar fi ca el, nu s-ar mai fura, nu s-ar mai omorî oamenii între ei şi, mai important, nimeni n-ar mai dansa dansul pinguinului”, a comentat Decebal Popescu, factor poştal.

* Toate numele au fost schimbate pentru siguranţa persoanelor implicate.

Scris de Vasile
3 septembrie 2016 00:09

Articole asemanătoare

Vezi mai mult