Inovație 2 în 1 pentru șoferii români! Au apărut primele claxoane care înjură

Șoferii români sunt în extaz după apariția pe piață a ultimei găselnițe în materie de autoturisme: claxonul care înjură în trafic. Astfel, aceștia nu vor mai trebui să-și răcească gura, dar nici să mai facă efortul să deschidă geamul, ca să-și exprime sentimentele vizavi de ceilalți participanți la trafic.

“Era și timpul”, spune, cu lacrimi de bucurie în ochi, Anghel Brânză, șofer bucureștean cu experiență. “Nu vă dați seama cât mă ofticam că nu pot să înjur, când eram cu vocea în piuneze, de la vreo răceală sau de la înjuratul permanent la volan. Acum, dacă vreau să-l anunț pe boul din fața mea ce intenționez să fac cu rudele sale decedate, nu trebuie decât să apăs pe un buton. Dacă inventatorul acestei minunății nu ia premiul Nobel, atunci să nu-mi ziceți mie șofer civilizat”, spune acesta.

Claxonul care înjură va putea fi personalizat în funcție de preferințele injurioase ale fiecărui șofer, aceștia putând alege opțiunea de a-și folosi propria voce înregistrată în claxon. De asemenea, există și opțiunea unui dispozitiv care, pe lângă înjurătură, va trimite un scuipat în direcția șoferului vizat, debitul acestuia putând fi, de asemenea, setat cu precizie.

Scris de Luchian
18 octombrie 2014 09:10

Alte articole

Vezi mai mult