Înscrie-ţi copilul la un cerc de suspecţi!

Prichindeii din toată ţara – şi mă refer aici la copii – au la dispoziţie acum o nouă modalitate de a-şi petrece timpul liber. În cadrul Palatului Copiilor din Capitală s-a înfiinţat un cerc de suspecţi. Părinţii îi vor putea înscrie pe cei mici la cercul de suspecţi, oferindu-le astfel o gamă largă de activităţi, plăcute şi educative în acelaşi timp.

Cum vă daţi seama dacă cercul de suspecţi e un loc potrivit pentru copilul dumneavoastră? Pentru că el, de capul lui, n-o să spună că vrea acolo, nu ştie cu ce se mănâncă cercul de suspecţi.

Copiii cărora li se potriveşte această activitate au un comportament suspect. Nu ştii ce-i cu ei, nu vor să mănânce, nici pe net nu mai stau ca pe vremuri, iar de la un timp au început să dispară bani şi bijuterii din casă. În afară de faptul că sunt pe cocaină, n-ai nimic concret să le reproşezi. E extrem de dubios ce se întâmplă cu ei. Locul lor este într-un cerc de suspecţi.

Întâlnirile au loc marţea şi miercurea, după ora 22.00, în subsolul secţiei 15 de Poliţie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 septembrie 2010 13:03

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult