Insultă! Un restaurant a fost incendiat de clienţi după ce le-a servit micii feliaţi

Pompierii au luptat vreme de mai multe ore să stingă focul provocat intenționat de o parte din clienții localului „La Mici” după ce aceștia au fost jigniți în mod blasfemiator de către angajații restaurantului. În încercarea de a oferi un meniu diferit față de alte tarabe de mici, aceștia au servit clienții cu mici feliați.

„Există un întreg curent de degenerare a gastronomiei românești, care și-așa nu este una de amploare. Cu toate acestea, sub influența ideologiilor străine și a unei reale lipse de competență, tot mai mulți cârciumari încearcă să „deconstruiască” rețete simple având impresia că fac ceva bine. Uite, s-a văzut ce bine au făcut”, explică specialistul în gastronomie românească Dumitru Stancu-Cocoș.

Anchetatorii au stabilit imediat cauza incendiului dar nu au făcut un dosar penal pentru faptă precizând că patronul „și-o merită” și că va fi chemat cu siguranță la parchet pentru o serie de șuturi în cur. Aceștia au avertizat că astfel de cazuri vor fi tot mai dese dacă se continuă pe această pantă de batjocorire fără sens a bucatelor tradiționale. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

23 august 2020 09:08
Citește mai mult despre: mici

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult