Inundaţie de pisici în Drumul Taberei după ce o babă a lăsat deschisă uşa garsonierei

Mai multe apartamente și o scară de bloc de pe Bulevardul Timișoara din Drumul Taberei au fost afectate de o inundație de pisici. Totul a pornit de la o pensionară din bloc care a plecat la piață și a uitat deschisă ușa garsonierei.

În acest moment cel puțin trei canapele din vecini au fost afectate, fiind zgâriate complet și trebuind a fi înlocuite. Locatarii din patru apartamente au reclamat perdele căzute și mieunături pe după dulapuri.

Suprafața afectată cu păr de pisică se ridică la cel puțin 120 de metri pătrați. Echipajele smurd au intervenit cu rollere de păr și whiskas pentru a opri extinderea inundației. Opt persoane, printre care și un pompier, au suferit zgârieturi ușoare și stuchituri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

24 februarie 2022 13:01
Citește mai mult despre: Drumul Taberei inundatie pisici

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult