Ipoteză şocantă a unui controversat istoric de 6 ani: “Românii se trag din ştrumfi”

În totală contradicţie cu teoriile emise de istorici precum Neagu Djuvara, o ipoteză fascinantă privind originea poporului român a fost lansată recent de un cercetător aflat tocmai la celălalt capăt al vieţii! Potrivit tânărului Robert Acrişor, proaspăt absolvent al unei grădiniţe prestigioase, românii s-ar trage nu din daci şi romani, nici din pecenegi sau cumani, ci chiar din ştrumfi.

“Unora li s-ar putea părea deplasată această teorie”, a declarat educatoarea savantului, care i-a şi coordonat lucrarea. “Însă dovezile în favoarea ei sunt covârşitoare. Priviţi această pagină a cărţii de colorat care îl înfăţişează pe Decebal. Alături, tânărul domn Acrişor l-a desenat – cu stângăcie, ce-i drept – pe Papa Ştrumf. Căciulile lor sunt absolut identice! Cât despre bărbi, cred că imaginea este foarte grăitoare. E clar că Papa Ştrumf, din miturile fondatoare ale ştrumfilor, e una şi aceeaşi persoană cu ultimul rege al Daciei.”

Mai mult decât atât, simpla vizionare a desenului animat cu ştrumfii, au arătat alţi cercetători din grupă, relevă forma circulară a satului ştrumfilor, foarte asemănătoare cu ansamblul de la Sarmizegetusa Regia. „Abia aştept să învăţ să scriu, ca să-mi pun ipoteza pe hârtie”, a adăugat istoricul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
16 iulie 2013 09:26

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult