Jilava a câștigat cursa pentru Capitala Culturală Europeană 2021!

Deși a plecat inițial cu ultima șansă, fiind infinit mai slab cotată decât orașe ca Paris sau Londra, sutele de mii de cărți scrise în ultimii ani la penitenciarul Jilava au transformat mica localitate în epicentrul culturii universale. Marile universități americane și-au trimis reprezentanți care urmăresc atent “operele” publicate aproape zilnic, mai ales că acestea tratează subiecte variate, precum sistemul politic în Atlantida sau istoria familiilor boierești din Polonia medievală.

“Competiția a fost un simulacru, practic Jilava a candidat singură. Faptul că Jilava Bookfest a ajuns să fie de 10 ori mai mare decât Gaudeamus, spune foarte multe. În plus, ce localitate mai găzduiește 1.000 de edituri? Nici Roma sau Grecia Antică nu au cunoscut o asemenea sete de cultură, ne aflăm practic în mijlocul unei adevărate renașteri culturale”, a declarat John Hannibal, jurnalist.

“Au încercat cei de la Paris să aducă în discuție patrimoniul cultural al orașului, însă acolo ies câteva sute de cărți pe an. La Jilava media pe deținut este de 20 cărți, din care jumătate sunt scrise în limbi străine. Ieri cineva a publicat istoria Egiptului scrisă cu hieroglife, iar la final a anexat dicționarul. E greu să fii în competiție cu ei”, a declarat Decebal Popescu, localnic.

Scris de TNR
28 ianuarie 2016 11:01

Articole asemanătoare

Vezi mai mult