TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Jurnalul Antenei 1, premiat la Salonul de Invenţii de la Geneva

Scris de Călin
@
14 martie 2012 16:04
Jurnalul Antenei 1, premiat la Salonul de Invenţii de la Geneva

Bucurie imensă în redacţia Antenei 1! Jurnalul de ştiri al postului lui Voiculescu s-a întors de la Salonul de Invenţii de la Geneva cu medalia de aur acordată pentru cea mai bună invenţie din televiziune. Chiar dacă au participat cu mai multe invenţii ale „Observatorului”, cel mai mare succes l-a avut, de departe, invenţia „Mirela-bugetara” .

„Modul ingenios în care am reuşit să transformăm o banală vânzătoare la tarabă din Piaţa Crângaşi într-o bugetară care câştigă salariul minim pe economie pur şi simplu i-a dat pe spate pe membrii juriului. Chiar şi cercetătorii britanici s-au înclinat în faţa invenţiei noastre”, s-a lăudat directorul de programe al Antenei 1.

Chiar dacă ulterior „bugetara” s-a transformat la loc în vânzătoare la tarabă, invenţia „Observatorului” a surclasat toate celelalte invenţii prezentate în cadrul Salonului de la Geneva. „Acest premiu ne dă încredere că suntem pe calea cea bună cu «Observatorul». O să vedeţi şi alte invenţii, din ce în ce mai reuşite. Cu atât mai mult cu cât se apropie campania electorală”, a promis Dan Voiculescu.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi