Jurnalul lui Moş Crăciun (II)

Incredibil, abia ce mi-am ridicat sania şi renii de la mecanic, şi o altă năpastă s-a abătut asupra mea. Am lăsat sania nesuprevegheată preţ de câteva minute, cât să-mi iau ceva de la magazinul din colţ, şi m-am trezit cu şinele de la sanie furate şi unul dintre reni tranşat.

Bine măcar că n-a fost Rudolf, că el e mai geu de înlocuit, dar totuşi… Poliţia ce veghează? Ce-i drept, am auzit când eram în magazin nişte ţigani urlând „Fiare vechi looooom”, dar cum nu înţeleg limba n-am ştiut ce înseamnă. Abia după ce am ajuns acasă şi am căutat pe Google am aflat că e o expresie folosită de ţiganii care adună fier vechi.

Îmi vine să mă las de meserie. Aşa zic în fiecare an şi parcă văd că o să răzgândesc şi anul ăsta. Mi-e că, dacă iau pauză un an, pe urmă va spune lumea că eu nu exist. Cu atât mai mult acum, că nu ştiu dacă v-am spus, dar tocmai mi-am pierdut buletinul şi, oficial, eu nu mai exist.

Asta e, se pare că sunt condamnat să împart cadouri şi anul acesta. Că buletinul nu ştiu dacă o să îl am până de Craciun, din cauza unei funcţionare imbecile care îmi cere să mă prezint personal la poliţie, să-mi facă poză. Păi dacă cu mine nu găseşti poze pe Google, atunci cu cine? Copiii unei anume funcţionare nu vor primi anul acesta nimic de la Moş Crăciun, dacă înţelegeţi ce vreau să spun…

P.S. Şi ca să răspund întrebărilor primite la scurt timp după ce am publicat prima parte a Jurnalului, nu, nu vorbesc limba română. Nu ştiu de unde v-a venit ideea asta.

Citeşte şi Jurnalul lui Moş Crăciun (I)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
22 decembrie 2010 13:27

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult