Jurnalul lui Moş Crăciun (III)

Multă lume se întreabă cum de încap toate cadourile pe care le dau eu de Crăciun într-un singur sac. Ca să nu mai spun că sacul ăla încape şi pe horn, pe acolo pe unde intru eu în casele copiilor. Lumea mă vede cu sacul în spinare şi pac, îşi închipuie că acolo ţin eu toate darurile. Să mă explic. În sac nu ţin decât cadourile nasoale, jucăriile stricate, dulciurile stropşite. Le pun acolo claie peste grămadă în ideea că mai rău n-au cum să se facă. În plus, mi-e şi mie mai uşor să le car.

Cadourile mai valoroase, alea nou-nouţe, care costă, dulciurile care au şi o formă mai specială şi care eventual nu au expirat le duc în mâna. Nici nu-mi dau drumul cu ele pe horn, că se fac ferfeniţă. Nu ştiu de ce oamenii sunt atât de proşti de-şi închipuie că eu aduc toate darurile în sac. Păi e şi o vorbă: La omul lăudat, să nu te duci cu sacul.

Iar mă macină gândul că multă lume are impresia că eu nu exist. Le aduc cadouri, apar nonstop în reclame, iarna fiecare magazin are poze cu mine în vitrină, ce puii mei să mai fac? Cum ar fi să mă duc acum la unul pe stradă şi să-i spun: “Băi, tu nu exişti!” Cum o să se simtă omul ăla, ce-o să fie în sufletul lui?

Marele meu noroc a fost cu Toma d’Aquino, care a expus patru argumente ale existenţei lui Moş Crăciun. Bine, şi eu m-am revanşat, i-am dus nişte jucării foarte mişto câteva ierni după aia, până când a murit şi a fost sanctificat. Atunci drumurile noastre s-au despărţit, pentru că eu sunt un tip mai păgân, aşa, nici nu-s pomenit în Biblie. Dar argumentele lui m-au uns pe suflet. Cel mai tare era argumentul ontologic, care spunea cam aşa: Moş Crăciun e darnic şi bun. Dar dacă e darnic şi bun, asta înseamnă că automat şi există, pentru că, dacă n-ar exista, n-ar mai avea cum să fie darnic şi bun. În concluzie, atributul existenţei face parte din conceptul de Moş Crăciun.

M-am enervat foarte tare atunci când au venit unii cu tot felul de paradoxuri logice. Poate Moş Crăciun să aducă în dar un bolovan atât de mare încât nici el nu poate să-l care cu sacul? Mă rog, asta e o prostie, nici nu mai insist.

Cât de naivi sunt oamenii când spun că eu sunt, de fapt, mama şi tata… În special partea cu mama mă uimeşte. A fost cineva vreodată înjurat de Moş Crăciun?

Citeşte şi: Jurnalul lui Moş Crăciun (I)
Jurnalul lui Moş Crăciun (II)