Jurnalul lui Moş Crăciun (V)

A fost o noapte foarte obositoare. Până la urmă, am dus toate cadourile, n-am putut să-i dezamăgesc pe copii. Plus că am rămas fără curent la mine acasă şi chiar n-aveam ce face pe întuneric, fără televizor, fără calculator. Am scos sania în curte, am înhămat renii şi le-am zis: “Băieţi, au pus ăştia luminiţe de Crăciun prin oraşe, mergem să le vedem şi noi. Dacă mai stau pe întuneric, îmi tai venele.”

Adevărul e că mă saturasem. Aici, la mine, la Polul Nord, e noapte din septembrie. Şi partea proastă e că mi se face frică dacă stau pe întuneric, pentru că eu cred în fantome. E o înţelegere de-a mea cu fantomele, dacă eu cred în ele, pe urmă cred şi ele în Moş Crăciun, ceea ce îmi convine.

Am lăsat sub diverşi pomi de iarnă miliarde de cadouri. Mai bine nu mă gândesc, că-mi fac sânge rău. Vă daţi seama câtă muncă am investit în cadourile alea? Câţi bani am dat pe ele, cât m-a costat numai transportul? Dar, mă rog, e în spiritul Crăciunului să dăruieşti, aşa că nu mai zic nimic.

Peste tot în lume, cadourile erau şi în dimineaţa asta sub brad, unde le lăsasem aseară, numai în România nu se mai găseau la locul lor. N-am mai pomenit aşa ceva. Păi, tăticu, ţin minte că pe vremea lui Ţepeş era altfel. Dacă puneam cadoul sub un pom de iarnă, păi îl găseam acolo şi după o săptămână. Nimeni nu îndrăznea să-l ia. 

Acum sunt din nou la mine acasă, merge şi curentul, poate mai târziu mă bag la un film. Nu am prea multe opţiuni aici, la Polul Nord. Anul ăsta, de exemplu, nu am tăiat porcul special să mai am şi eu un suflet prin preajmă, de reni m-am cam plictisit. La anul cred că îl fac pe Rudolf cârnaţi.

Citeşte şi:

Jurnalul lui Moş Crăciun (I)

Jurnalul lui Moş Crăciun (II)

Jurnalul lui Moş Crăciun (III)

Jurnalul lui Moş Crăciun (IV)