L-a tâmpit căldura: câştigătorul olimpiadei internaționale de matematică e încă în ţară

Valul de căldură din ultimele zile îi afectează chiar și pe cei mai buni dintre noi. Este cazul lui Constantin Marcu, românul care a câștigat olimpiada internațională de matematică, și multe alte medalii la alte olimpiade, care, surprinzător, încă nu a emigrat din România. 

„L-am rugat cu lacrimi în ochi”, povestește Adriana Marcu, mama băiatului, „să-și bage mințile în cap și să-și facă un rost în viață. Are unde se duce, sunt trei universități din Franța, una în Anglia și două în SUA care l-ar primi fără probleme. El nu și nu, mi-a trântit o prostie că «un om deștept se descurcă oriunde» și zicale de-alea tâmpite cu «un diamant strălucește și în noroi»”.

Drama tânărului nu se oprește aici. Acesta vrea să dea la o facultate în orașul său natal, Târgoviște, fiind convins că toate facultățile sunt cam la fel. „Să pleci din țară e o bătaie de cap inutilă, cu vize, cu un job din care să mă întrețin, cu învățatul limbii. Mai bine stau acasă și rezolv în continuare probleme de mate, este foarte distractiv așa”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

23 iunie 2016 10:45
Citește mai mult despre: canicula emigrare Olimpiadă

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult