L-au lăsat nervii? Andrei Pleşu s-a bătut, din nou, cu golanii în intersecţie

Apropiaţi ai cunoscutului om de cultură dar şi diverşi oameni de pe stradă sunt tot mai îngrijoraţi de desele izbucniri de furie ale directorului Dilema Veche. Un filmuleţ care circulă pe internet de ieri seară îl arată pe Andrei Pleşu cum sare la bătaie şi loveşte mai mulţi golani la rondul de la Unirii.

“Mă grăbeam spre casă, ştiu, e greşeala mea, am tăiat faţa unui alt participant la trafic. Când am oprit a ieşit din maşină şi mi-a dat direct un şut în oglindă. M-a scos cu forţa din maşină şi m-a bătut cu pumnii şi picioarele”, a povestit unul din golanii agresaţi de Pleşu. După câteva minute s-a putut ascunde sub maşină şi şi-a chemat prietenii în ajutor. A fost inutil, Pleşu i-a bătut şi pe aceştia până i-a lăsat fără simţire.

Contactat telefonic de reporterii unei televiziuni, cunoscutul editorialist a răbufnit din nou. “Mai dă-te în p… mea cu întrebările tale. Am multe căcaturi pe cap, nu permit nimănui să mă ia la mişto”, a declarat Andrei Pleşu şi apoi a mai continuat cu invectivele încă o jumătate de oră, demonstrând astfel o vastă cultură şi în acest domeniu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

24 mai 2013 15:22

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult