La domiciliul unui medic din Bucureşti s-au găsit operaţii chirurgicale contrafăcute

În urma unei percheziţii efectuate la domiciliul unui medic poliţiştii au confiscat peste 80 de operaţii chirurgicale contrafăcute, cele mai multe fiind operaţii de apendicită şi de ulcer gastric. Potrivit anchetatorilor, operaţiile urmau să fie vândute pe piaţa neagră, unde o operaţie de apendicită se vinde cu 7-800 de lei, în timp ce o operaţie de ulcer gastric ajunge chiar şi la 1500 de lei.

După primele cercetări, se pare că medicul arestat era capul unei reţele de falsificatori de servicii medicale, din care mai făceau parte doi anestezişti şi cinci asistente medicale superbe. Operaţiile erau vândute unor pacienţi bolnavi care erau atraşi de preţurile practicate de aceşti medici, vizibil mai mici decât cele din sistemul medical de stat.

Pacienţii plecau din spital convinşi că şi-au cumpărat o operaţie chirurgicală autentică, foarte necesară pentru sănătate. Iată ce ne spune Constantin Şchiopu, una dintre victimele escrocheriei: „La prima vedere părea o operație de ulcer ca toate celelalte: era în dreptul stomacului, avea și cusătură, pansament, tot ce trebuie. Când am ajuns acasă am observat că mă tot măzgăleam de vopsea pe mâini, haine, pe tot. Operaţia mea începuse să se şteargă, am murdărit toată casa de operație. Asta înseamnă bani aruncaţi de pomană.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 aprilie 2012 14:36

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult