La propria zi de naştere, un chirurg a cerut 3000 de euro şpagă să taie tortul

Incident neplăcut la ziua cunoscutului cardiolog Marcel C. din Brașov care a întrerupt festivitățile organizate de ziua sa pentru a cere să i se dea plicul cuvenit. Acesta a spus că nu are de gând să taie tortul fără 3000 de euro, nu pentru el, pentur personalul care participă la operație.

Prietenii care au participat la eveniment au reușit să adune 500 de euro să-i dea un avans să înceapă operația, dar acesta i-a atenționat că dacă nu vin până la final cu toată suma lasă cuțitul înăuntru. Cineva a venit cu ideea să sune pe cineva la parchet să-i facă un flagrant, dar procurorii au cerut și ei 2000 de euro șpagă dacă vor să facă un dosar penal calumea, nu unul care să pice în prima instanță.

În cele din urmă chiorăitul de mațe a devenit asurzitor și în jurul chirurgului s-a format o masă de protestatari care au cerut să facă ce are de facut altfel o să mănânce tortul cu mâna. Acesta a amenințat că dacă i se mai întâmplă așa ceva va pleca din țară, unde profesia de medic e respectată și civilii au încredere în doctori, nu în tot felul de vrăjitori.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 noiembrie 2021 14:43
Citește mai mult despre: medic spaga

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult