Vești aproape bune pentru fumători. Modificările aduse legii anti-fumat au fost aprobate în această dimineață și, ân curând, vor putea fuma din nou în baruri, cafenele și restaurante. Singura condiție pusă de legiuitor este ca țigara să fie aprinsă de la filtru. 

tigara-filtru.jpg

Tot în lege se specifică faptul că țigările trebuie aprinse cu chibrituri, care au fost scăpate în prealabil de un chelner. „Legea prevede obligativitatea celui care și-a aprins țigara de la filtru să tragă cel puțin trei fumuri în piept, înainte să o stingă sau să tușească”, a arătat un expert judiciar.

Odată cu intrarea în aplicare a legii, în localuri nu se vor mai putea fuma țigări fără filtru sau pipe. Cei care fumează țigări electronice vor avea voie să tragă un fum prin aceeași metodă, adică prin capătul celălalt al țigaretei. Dacă nu iese fum, vor trage din ea până iese sau o vor pune la reîncărcat în prizele oferite de localuri. 

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Eftimie | Thursday, 22.09.2016 09:44 Social

National Cinematografic