TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Liberalii au trimis armata să tragă în țăranii care i-au incendiat moșia lui Mircea Dinescu

Scris de Ionuț Foltea
@
26 aprilie 2026 08:25
Liberalii au trimis armata să tragă în țăranii care i-au incendiat moșia lui Mircea Dinescu

Incendierea conacului cunoscutului moșier Mircea Dinescu nu a rămas fără urmări. Guvernul liberal, animat de cele mai bune intenții de a avea liniște, ordine și mai ales stabilitate, a trimis în comuna Cetate o divizie de infanterie cu tunuri, pentru a-i pedepsi aspru pe autorii samavolniciei, adică pe țăranii din comună, care s-au dedat la cele mai nerușinate fapte.

Pentru a-i identifica mai ușor pe cei care i-au incendiat moșia, postul de jandarmi din Cetate a prins și a dus la sediu 400 de țărani, legați fedeleș. Aceștia au fost puși la fum de ardei și bătuți la tălpi cu vâna de bou până au recunoscut întocmai cum au distrus agoniseala omului.

”Sunt înrăiți, câinoși, s-au răzvrătit contra celor care îi ocrotesc. Prostimea trebuie ținută din scurt, altfel ajung peste noi la București!”, a declarat premierul liberal.

Surse din sat spun însă că de vină ar fi arendașul, un dezvoltator agricol din Israel care s-a purtat ca un zapciu cu bieții săteni, impunându-le biruri mari și obligându-i să iasă la clacă chiar și patru zile pe săptămână pentru a-și achita dările.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi