Lipsă de educație: românii ocupă mereu locul mortului în tramvai

De cele mai multe ori în mijloacele de transport în comun locul mortului este ocupat de călători vii, care nu țin cont că în tramvai există și morți. „Se uită la tine că stai cu mortul în brațe dar nu s-ar ridica unul de pe scaun nici în ruptul capului”, se plânge cineva în autobuzul 133. „Urci cu mortul în autobuz și nu ai unde să-l așezi, că pe locul lui stă un mitocan viu. Săracul mort e nevoit să stea în picioare, îl înghesuie lumea pe scară. Uitați-vă la nesimțitul ăsta tânăr, și-a pus căștile pe urechi și se uită pe geam. Lui nu-i pasă, nu se gândește că putea să fie unul din morții mă-sii”, spune călătorul revoltat.

Mulți dintre călătorii care vin din provincie își pun bagajele pe locul mortului iar ei stau în picioare lângă sacoși. Uneori oamenii le spun de la obraz să se ridice, dar lor nu le pasă. În schimb, călătorii din București sunt atât de nesimțiți încât și-au dezvoltat o adevărată strategie de păcălit lumea. Se așează pe locul mortului și stau nemișcați, nu clipesc, nu scot un sunet: fac pe mortul. Odată vezi că se scoală câte unul și pornește spre ușă, de face lumea infarct că s-a trezit mortul.

În tramvaiul 41, un înmormântaș bătrân care însoțește un mort, ne spune prin ce a trece. „De multe ori nici n-ai loc să-l urci în tramvai, dar n-ai ce să faci, te înghesui acolo, că te așteaptă lumea la înmormântare, să aduci mortul. Și, culmea  obrăzniciei, dacă le spui că ești cu mortul în tramvai îți spun în batjocură să iei un taxi. De unde bani de taxi? Ăsta nici măcar nu e mortul meu, m-a rugat un vecin să i-l duc până în Crângași, că el nu știe Bucureștiul.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
3 noiembrie 2011 05:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult