TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Locatarii unui bloc din Militari nu s-au putut odihni peste noapte din cauza liniştii de pe stradă!

Scris de TNR
@
25 august 2012 15:47
Locatarii unui bloc din Militari nu s-au putut odihni peste noapte din cauza liniştii de pe stradă!

În noaptea trecută locatarii unui bloc din cartierul bucureştean Militari nu s-au odihnit din pricina liniştii din faţa scării blocului. Se pare că nici un cocalar nu a participat la adunarea nocturnă caracterizată prin jocuri de table, consum de bere la PET şi seminţe bulgăreşti: „Este prea de tot! Să se întâmple asta într-o seară de vineri, să nu pot adormi în zgomotul zarurilor”, s-a plâns un locatar.” Noroc totuşi că au trecut câteva scutere care au mai înviorat atmosfera”.

Alţii, cu copii mici, au avut chiar mai mult de suferit: „Îngeraşului meu de 15 luni a trebuit să îi sparg seminţe la cap până a adormit. Sunt mulţumită că mai spre dimineaţă au început să latre câinii şi nu s-a trezit. Chiar nu ştiu ce o să mă fac la iarnă, cred ca o să ţin uşa deschisă să se audă zgomot din scară.”

Poliţia s-a autosesizat şi a demarat deja o anchetă. Mai ales că şi ei au avut de suferit, întrucât veniseră pregătiţi cu două pungi de seminţe, să discute etapa de fotbal.
Autor: Bogdan

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi